Klaus Iohannis, de ziua Eroilor: ,,Libertatea, democraţia, statul de drept par garantate. Pot apărea oricând pericole”

Klaus Iohannis, de ziua Eroilor: ,,Libertatea, democraţia, statul de drept par garantate. Pot apărea oricând pericole
Publicat: 13/06/2024, 13:39

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, prezentat de către Ion Oprişor, Consilier Prezidenţial – Departamentul Securităţii Naţionale, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I din Bucureşti, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei. 

În fiecare an, de Înălțarea Domnului, celebrăm Ziua Eroilor pentru a aduce un pios omagiu tuturor înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru libertatea și independența națiunii, pentru crearea și dezvoltarea statului român național și unitar. Este o zi cu semnificații profunde, în care reperele istorice și puterea credinței se întrepătrund și ne reamintesc că jertfa eroilor neamului pentru atingerea intereselor naționale nu a fost în zadar, este mesajul transmis de șeful statului.

Klaus Iohannis a mai transmis că: ,,Abnegația, curajul și atașamentul lor nezdruncinat pentru valorile naționale reprezintă cel mai bun exemplu pentru generațiile viitoare de a acționa astfel încât să prețuiască și să protejeze aceleași principii și valori fundamentale.”

Libertatea, democrația, statul de drept, menținerea unor societăți în care cetățenii sunt apărați și mereu în siguranță – toate acestea par, de multe ori, a fi garantate de la sine, mai ales în lunga perioadă de pace pe care a avut-o continentul nostru, mai transmis președintele.

Șeful statului a punctat și despre războiul de la granița țării, menționând că: ,,Din păcate, realitățile recente ne dovedesc că pot apărea oricând pericole la adresa securității zonei noastre pe care nu le mai credeam posibile. Astăzi, suntem martori ai unor provocări majore, iar Europa se află în fața unui război brutal de agresiune, neprovocat și injust, inițiat de Rusia împotriva Ucrainei.”

Acest conflict nu afectează doar suveranitatea și interesele poporului ucrainean, ci riscă să destabilizeze profund ordinea internațională bazată pe reguli, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai continuat că: ,,Trebuie să învățăm din lecțiile istoriei, astfel încât greșelile trecutului să nu mai fie repetate. Este responsabilitatea generației noastre să se asigure că manifestările autocratice, imperialiste și extremiste sunt contracarate și este instaurată o pace durabilă.”

Transmit aprecierea mea tuturor reprezentanților structurilor din sistemul național de apărare care continuă să-și pună viața în pericol pentru apărarea intereselor României, dar și pentru toți acei eroi nevăzuți care acționează, zi de zi, cu dăruire și curaj pentru salvarea vieții semenilor lor și pentru ca înaltele valori umane să fie respectate și asigurate, a încheiat Iohannis.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu